X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Trump vrea să prevină atacurile în școli prin înarmarea profesorilor

22 feb. 2018,, 12:01   Externe
2775 1

Preşedintele american Donald Trump a sugerat miercuri că înarmarea unor profesori ar putea contribui la prevenirea masacrelor din şcoli şi a promis că administraţia sa va modifica legislaţia pentru înăsprirea regulilor privind achiziţionarea unei arme, relatează site-ul agenţiei Reuters.

În urmă cu aproape o săptămînă, 14 elevi şi trei profesori au fost ucişi la un liceu din statul Florida de către un fost elev, care a folosit o armă semiautomată achiziţionată în mod legal.

Donald Trump a organizat o întîlnire la Casa Albă cu o parte dintre elevii care au supravieţuit atacului armat şi cu părinţii unor copii care au decedat.

"Dacă ar exista profesori care să fie adepţii armelor de foc, un atac ar putea fi încheiat foarte repede", a spus Trump, care a recunoscut că ideea este controversată.

Sam Zeif, în vîrstă de 18 ani, a descris în lacrimi cum schimba mesaje pe telefon cu familia lui în timpul atacului armat din Florida.


"Nu înţeleg de ce pot să mă duc într-un magazin şi să cumpăr o armă de război, o AR 15. Haideţi să nu mai permitem să se întîmple asta niciodată, vă rog", a spus Zeif.

Andrew Pollack, a cărui fiică Meadow Pollack (18 ani) a fost ucisă, a declarat furios: "Ar fi trebuit să fie un singur incident armat într-o şcoală, apoi situaţia să fie rezolvată. Şi sînt extrem de nervos, pentru că nu o voi mai vedea pe fiica mea niciodată".

Preşedintele american a promis că administraţia sa va modifica legislaţia pentru înăsprirea regulilor privind achiziţionarea unei arme, inclusiv obligaţia prezentării cazierului judiciar şi controale privind sănătatea mintală.

"Vom acţiona foarte puternic în ceea ce priveşte controalele amănunţite, cu accent asupra sănătăţii mintale. Nu o să rămînă doar vorbe, aşa cum a fost în trecut", a spus Donald Trump.

Marţi, preşedintele american Donald Trump a anunţat că a semnat un memorandum prin care îi cere procurorului general Jeff Sessions să elaboreze o reglementare pentru interzicerea dispozitivelor care transformă armele semiautomate în arme automate.

Decizia a fost luată ca urmare a atacului armat comis în Las Vegas în octombrie 2017, cel mai grav din istoria SUA, în urma căruia au murit 58 de persoane şi aproape 500 au fost rănite, şi a atacului dintr-o şcoală din statul Florida.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?