Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Trump, gata de dialog cu Coreea de Nord

11 ian. 2018,, 11:41   Externe
2707 1

Preşedintele Donald Trump i-a declarat miercuri omologului său sud-coreean Moon Jae-in că SUA sînt deschise convorbirilor cu Coreea de Nord 'la timpul potrivit, în circumstanţe corespunzătoare', potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă, relatează Reuters.


Preşedinţia sud-coreeană a difuzat de asemenea un comunicat potrivit căruia liderul de la Casa Albă s-a declarat deschis pentru convorbiri cu Phenianul.

La o zi după ce Nordul şi Sudul au avut primele convorbiri după mai mult de doi ani, Trump a menţionat că nu vor exista acţiuni militare atît timp cît au loc convorbiri între cele două Corei.

'Ambii şefi de stat au apreciat că actualele convorbiri intercoreene ar putea duce în mod firesc la convorbiri între SUA şi Coreea de Nord privind denuclearizarea Peninsulei Coreea după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang şi au convenit să negocieze îndeaproape cu privire la avansarea convorbirilor intercoreene', se arată în comunicat.

'Preşedintele Trump a afirmat că SUA sînt deschise la convorbiri în condiţiile în care Coreea de Nord doreşte acest lucru şi atît timp cît circumstanţele şi calendarul corespund', se arată în documentul citat.

Comunicatul preşedinţiei sud-coreene îl citează de asemenea pe Trump afirmînd că un articol apărut în Wall Street Journal, potrivit căruia el declarase că analizează posibilitatea unui atac militar împotriva Coreei de Nord, este 'complet greşit'.

Reprezentanţi ai Seulului şi Phenianului au început marţi dimineaţă, la Panmunjom - zona demilitarizată dintre cele două Corei -, negocieri bilaterale privind mai ales participarea nord-coreeană la Jocurile Olimpice de Iarnă din februarie, care vor fi găzduite de staţiunea sud-coreeană Pyeongchang.

Trump a afirmat de asemenea că vicepreşedintele american Mike Pence va conduce delegaţia SUA la Jocurile Olimpice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?