X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Astronomii au detectat accidental o supernovă rară

24 feb. 2018,, 01:00   Externe
3111 0

Spaţiul este plin de explozii haotice, colosale şi inimaginabile, majoritatea însă nu pot fi detectate de oameni din cauza distanţei.

Recent, un grup internaţional de astronomi au observat accidental explozia unei stele masive, o explozie cunoscută cu denumirea de supernovă superluminoasă (SLSN) Conform InVerse, lumina acestui eveniment cataclismic a călătorit timp de 10,5 miliarde de ani pînă a ajuns la Pămînt, fiind astfel cea mai veche şi îndepărtată supernovă din istorie observată. Ca referinţă, Big Bang-ul a avut loc în urmă cu 13 miliarde de ani

Echipa de specialişti a numit explozia stelară DES16C2nm. Deascoperirea a fost realizată prin intermediul unei colaborări internaţionale în care specialiştii au cartografiat milioane de galaxii pentru a obţine mai multe informaţii despre materia întunecată. Cercetătorii realizau observaţiile obişnuite cînd DES16C2nm a apărut sub forma unui punct luminos pe radar.

''Nu ne-am gîndit că vom realiza o astfel de descoperire în urmă cu 10 ani, cînd am demarat proiectul,'' a declarat coautorul lucrării Bob Nichol din cadrul Institute of Cosmology and Gravitation. Astronomii observă cîteva sute de supernove anual, dar SLSN-urile sînt extrem de rare.

Prima supernovă superluminoasă a fost detectată în 1998. În prezent, specialiştii consideră că doar stelele ce au o masă de 40 de ori mai mare decît cea a Soarelui se pot transforma în SLSN-uri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?