X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Insectele capabile să își producă propriile antibiotice

17 feb. 2018,, 23:00   Externe
3630 0

Unele dintre speciile de pe Terra sînt capabile să își producă propriile antibiotice, spre a se apăra de atacurile bacteriene.

Printre aceste specii se numără și furnicile. Cel puțin unele dintre ele! Cercetătorii de la North Carolina State University au descoperit, recent, că mai multe specii de furnici dispun de antibiotice puternice, pe care organismele lor le produc și eliberează în vederea prevenirii infecțiilor și a combaterii microorganismelor patogene.

Descoperirea prezintă importanță și în sens medical, știute fiind eforturile comunității medicale de identificare a unor noi antibiotice, în condițiile în care bacteriile patogene au dobândit o rezistență alarmantă la antibioterapie. Furnicile ar putea deveni una dintre sursele de antibiotice ale viitorului, arată Clint Penick, conducător al studiului.

A fost studiată capacitatea de a produce substanțe antibiotice, la 20 de specii de furnici. A reieșit că 12 dintre aceste specii posedă compuși cu caracter antimicrobian, la nivelul exoscheletului. Unele dintre aceste specii nu fuseseră cunoscute, anterior, ca producătoare de antibiotice, cum ar fi specia Solenopsis molesta. De fapt, Solenopsis molesta furnizează substanța care deține efectul antibiotic cel mai puternic, dintre speciile de furnici studiate până în prezent.

„Identificarea unei noi specii care produce un puternic agent antimicrobian este o veste excelentă pentru specialiștii care caută noi astfel de substanțe, ce pot fi de mare ajutor pentru oameni”, arată Adrian Smith, coautor al noului studiu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?