Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

7 motive pentru care Bali a fost declarată cea mai populară destinație de vacanță

6 oct. 2018,, 20:30   Externe
5538 0

Bali a fost aleasă cea mai populară destinație de vacanță la TripAdvisor Traveler's Choice Awards 2017, detronînd astfel locuri precum Londra, Paris, Roma sau New York, pentru prima dată.

Există mai multe motive pentru care turiștii au început să se reorienteze spre acest paradis tropical indonezian, care le pune la dispoziție cazări ieftine, o bucătărie delicioasă și numeroase aventuri și experiențe unice.

Plajele din Bali

În Bali, orice turist poate găsi o plajă pe placul său, indiferent că preferă plajele clasice, perfecte pentru sporturi pe apă, cele cu peisaje stîncoase și valuri mari, plajele ascunse, pe care doar localnicii le cunosc bine, faimoasele plaje cu nisip negru sau plajele pustii, pe care rareori te mai întîlnești cu alți călători.

Bali


Templele hinduse

În Bali există cel puțin 20.000 de temple hinduse sau „pura”, așa cum se numesc ele în dialectul balinez. Nu toate sînt la fel de spectaculoase, este drept, însă printre ele vei găsi unele dintre cele mai celebre clădiri de patrimoniu ale țării, cu peisaje care îți taie respirația. Intrarea în templele hinduse este gratuită, însă există cîteva reguli de bun simț pe care orice turist trebuie să le respecte.

templu Bali

Peisajele spectaculoase

Dincolo de plajele care atrag anual mii de turiși, Bali are mult mai multe de oferit. Peisajele muntoase din Bali sînt visul oricărui fotograf, la fel și lacurile și cascadele impresionante, iar apusurile de soare ori răsăriturile văzute de pe stînci sînt o experiență pe care orice turist ar trebui să o bifeze. Peisajele spectaculoase sînt și motivul pentru care în Bali au loc atît de multe nunți ale cuplurilor care vor să își unească destinele într-un cadru exotic.

Bali

Vremea plăcută

Climatul blînd și însorit face ca insula tropicală să se bucure de 12-13 ore de soare pe zi, în orice perioadă a anului, astfel că turiștii nu sînt condiționați de vreme pentru a se bucura de vacanță. Cele mai aglomerate luni sînt iunie, iulie și august, dar și sezonul octombrie-aprilie este popular printre turiști, întrucît ploile care cad în această perioadă a anului sînt scurte, iar de obicei iese soarele după trecerea norilor răzleți.

bali, indonezia

Locuitorii din Bali

Ospitalitatea balinezilor este unul dintre motivele pentru care turiștii rămîn cuceriți de această insulă. Oamenii duc un trai simplu, conectat cu natura, dar știu să se ocupe de turiștii lor ca și cînd ar face parte din propria lor familie. De multe ori, călătorii se întorc cu povești inspiraționale de la balinezi, care sînt prietenoși, vorbăreți și dornici să ajute.

bali sarong

Bucătăria balineză

Există numeroase preparate pe care trebuie să le încerci măcar o dată, dacă ajungi în Bali. Bucătăria balineză a fost declarată una dintre cele mai complexe din lume și îmbină arome unice, în preparate cărora îți va fi imposibil să reziști tentației. Aici găsești 10 preparate de încercat dacă ajungi în Indonezia sau Bali, iar aici ți-am pregătit 5 rețete exotice delicioase pe care și tu le poți prepara în mai puțin de 30 de minute.

Cazarea ieftină

În Bali vei găsi cazare pentru orice buzunar și o gamă largă de opțiuni: de la resorturi de lux, la hoteluri, cabane ori chiar bule de plastic pe plajă, la hosteluri sau camere de oaspeți. Cei care călătoresc cu un buget mic nu vor avea probleme în a-și găsi cazare și la 10 dolari pe noapte, în timp ce turiștii care vor să se răsfețe se pot caza într-unul dintre hotelurile cu renumitele „piscine infinite”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?